Skip to content

Yoga-sūtra I

  1. Acum va fi descrisă învățătura sistematică despre yoga.
  2. Yoga este oprirea/suspendarea activităților (vr̥tti) psihicului (citta).
  3. Atunci când acestea (vr̥tti) s-au oprit, văzătorul (puruṣa) se află stabilit în propria sa natură specifică,
  4. Iar în caz contrar acesta este identificat iluzoriu cu activitățile (vr̥tti) psihicului (citta).
  5. Activitățile psihicului (citta), care sunt de cinci feluri, pot fi tulburătoare (kliṣṭā) sau netulburătoare (akliṣṭā):
  6. cunoașterea corectă (pramāṇa), cea contrară (viparyaya), constructul mental / imaginația (vikalpa), somnul profund (nidrā) și memoria (smr̥ti).
  7. Tipurile de cunoaștere corectă (pramāṇa) sunt: percepția organoleptică (pratyakṣa), inferența (anumāna) și mărturia (āgama).
  8. Cea contrară (viparyaya) este acea cunoaștere (jñāna) iluzorie care se sprijină pe natura (rūpa) a altceva decât a obiectului în cauză.
  9. Constructul mental (vikalpa) este cunoașterea (jñāna) care rezultă din cele cinci elemente subtile (tanmātra) începând cu sunetul (śabda) și care este lipsită de orice obiect existent (vastu).
  10. Somnul profund (nidrā) este acea funcționare a psihicului (citta) bazată pe non-existența (abhāva) oricărui conținut psihic (pratyaya).
  11. Memoria (smr̥ti) este nepermiterea pierderii din psihic (citta) a obiectului (viṣaya) deja experimentat (anubhūta).
  12. Oprirea activităților (vr̥tti) acestuia (citta) se face prin practică repetată (abhyāsa) și prin detașare (vairāgya).
  13. În acest caz practica repetată (abhyāsa) este efortul (yatna) depus în menținerea stării de oprire a activităților (vr̥tti) psihicului (citta),
  14. Iar aceasta (abhyāsa) devine o atitudine/stare stabilă (dr̥ḍha) atunci când este practicată asiduu (āsevita), cu devotament (satkāra), fără întrerupere (nairantarya) și timp (kāla) îndelungat.
  15. Detașarea (vairāgya) este starea de conștiință (saṁjñā) atotstăpână (vaśīkāra) a celui eliberat de dorința pentru obiectele experimentate (dr̥ṣṭa) sau doar auzite (anuśravika);
  16. Cea mai înaltă detașare (vairāgya) este starea de eliberare de dorința (vaitr̥ṣṇya) pentru tendințele (guṇa) care rezultă din cunoașterea spiritului (puruṣa).
  17. Starea de contemplare (samādhi), în care obiectul psihic este cunoscut pe deplin (saṁprajñāta), rezultă din următoarele caracteristici (rūpa) specifice relației subiect-obiect: raționament (vitarka), reflecție (vicāra), beatitudine (ānanda) și sentimentul ființării (asmitā).
  18. Cealaltă stare de contemplare (asaṁprajñāta-samādhi), în care rămân doar întipăririle psihice (saṁskāra), este precedată de practica repetată (abhyāsa) a desprinderii (virāma) de conținutul psihic (pratyaya).
  19. Conștiința conținutului psihic (pratyaya) a existenței (bhava), a celor „fără trup” (videha) și a celor „absorbiți în natură (prakr̥ti)”, este cauza stării de asaṁprajñāta-samādhi.
  20. Starea de asaṁprajñāta-samādhi a celorlalți este precedată de: deplina încredere (śraddhā), energie (vīrya), reamintirea (smr̥ti), contemplare (samādhi) și înțelepciunea (prajñā) discriminativă dintre subiect și obiect.
  21. Starea de asaṁprajñāta-samādhi este obținută de cei care au o dorință puternică de eliberare (saṁvega),
  22. Iar atunci, particularitatea (viśeṣa) stării rezultă din intensitatea dorinței de eliberare: slabă (mr̥du), medie (madhya) sau foarte puternică (adhimātra).
  23. Sau se obține prin fixarea atenției în īśvara.
  24. Īśvara este acel tip de puruṣa care este neatins: de tulburare (kleśa), de acțiune (karman), de rezultatele (vipāka) și de „soldul” acesteia (āśaya)
  25. – acolo sămânța (bīja) atotștiinței (sarvajñatva) este nelimitată.
  26. Deoarece nu este determinat de timp (kāla), acesta (īśvara) este cu certitudine maestrul (guru) străbunilor.
  27. Al său (īśvara) sunet semnificativ este praṇava (AUM̐).
  28. Repetând neîncetat (japa) acest sunet (AUM̐), se meditează asupra semnificației (artha) sale.
  29. Prin meditație este dobândită vederea (cetanā) interioară și, desigur, anihilarea obstacolelor.
  30. Obstacolele care duc la împrăștierea (vikṣepa) psihicului (citta) sunt acestea: boala (vyādhi), rigiditatea (styāna), nehotărârea (saṁśaya), nepăsarea (pramāda), lenevia (ālasya), necumpătarea (avirati), percepția greșită (bhrānti-darśana), nerealizarea unei etape (alabdha-bhūmikatva) și instabilitatea (anavasthitatva).
  31. Împreună cu împraștierea (vikṣepa) psihicului (citta) apar: durerea (duḥkha), descurajarea (daurmana), tremurul trupului (aṅgamejayatva) și respirația anevoioasă (śvāsa).
  32. Pentru îndepărtarea acestor obstacole este practica repetată (abhyāsa) a unui singur principiu (tattva).
  33. Din atitudinea: bunăvoinței (maitrī), compasiunii (karuṇā), bucuriei (muditā) și indiferenței (upekṣa) cu privire la obiectele percepției (viṣaya): plăcere (sukha), durere (duḥkha), virtute (puṇya) și viciu (apuṇya) apare purificarea psihicului (citta).
  34. Sau prin expirarea și imobilizarea suflului (prāṇa);
  35. Sau fixarea stabilă a minții (manas) poate fi realizată prin intermediul manifestării senzoriale;
  36. Sau printr-o stare psihică luminoasă lipsită de întristare;
  37. Sau psihicul (citta) are drept obiect pe cel lipsit de dorințe (vīta­rā­ga);
  38. Sau are drept cauză cunoașterea dobândită în starea de vis (svapna) și de somn profund (nidrā);
  39. Sau cu adevărat prin [orice] meditație (dhyāna) agreabilă,
  40. Stăpânirea sa întinzându-se de la atomul fundamental (paramāṇu) până la infinitatea ultimă (paramamahattva).
  41. Atunci când modificările (vr̥tti) au devenit atenuate prin purificare, aidoma șlefuirii unui cristal, psihicul (citta) poate asuma caracteristicile celui pe care se află: a celui care percepe (grahītr̥), a percepției (grahaṇa) și a obiectului perceput (grāhya).
  42. Atunci este asumată/obținută starea de contemplare argumentativă (savitarkā-samādhi) care este amestecată prin constructe mentale artificiale compuse din: cuvânt (śabda), sensul (artha) cuvântului și cunoașterea (jñāna) care rezultă.
  43. Atunci când memoria (smr̥ti) este pe deplin purificată, contemplarea (samādhi) non-argumentativă (nirvitarkā) este strălucirea doar a obiectului, ca și cum ar fi lipsit de propria formă/natură (svarūpa).
  44. Prin aceasta (explicația anterioară), a fost descris cu adevărat obiectul subtil care este contemplarea (samādhi) cu reflecție (savicārā) și fără reflecție (nirvicārā).
  45. Iar domeniul obiectelor subtile se extinde până la „cel fără semn” (aliṅga),
  46. acestea sunt doar stări contemplative (samādhi) „cu germene” (sabīja).
  47. Atunci când a fost obținută claritatea contemplării (samādhi) non-reflective (nirvicāra) se manifestă claritatea de sine (adhyātman).
  48. Atunci, conștiința/înțelepciunea (prajñā) este suportul adevărului (r̥ta) cu privire la natura obiectului și a sinelui.
  49. Datorită caracteristicii fundamentale contemplarea cu sămânță (sabīja-samādhi) are un alt obiect decât înțelepciunile (prajñā) dobândite prin mărturie (śruta) și inferență (anumāna).
  50. Întipărirea (saṁskāra) mentală născută din acela (sabīja-samādhi) previne apariția altor întipăriri mentale (saṁskāra).
  51. Cu adevărat atunci când este oprit acela (sabīja-samādhi), prin oprirea tuturor activităților (vr̥tti) agregatului psihic (citta), apare starea de contemplare fără sămânță (nirbīja-samādhi).

Astfel a fost compus de Patañjali primul capitol, despre samādhi, din Yoga-sūtra.