Skip to content

Yoga-sūtra II

  1. Practica/activitatea yoga – alcătuită din: asceză (tapas), examinarea scripturilor (svādhyāya) și stabilirea în conștiința pură (īśvara) –
  2. are drept scop producerea stării de contemplare (samādhi) și diminuarea tulburării (kleśa).
  3. Tulburarile (kleśa) sunt: neștiința (avidyā), sentimentul individualității (asmitā), pasiunea/atracția (rāga), dezgustul/repulsia (dveṣa) și agățarea de viață (abhiniveśa).
  4. Neștiința (avidyā) este fundamentul celor care urmează care pot fi: latente (prasupta), slabe (tanu), întrerupte (vicchinna) sau active (udāra)
  5. Neștiința este atribuirea ca fiind: etern (nitya), pur (śuci), plăcut (sukha) și sine (ātman) a ceea ce este neetern (anitya), impur (aśuci), neplăcut (duḥkha) și non-sine (anātman).
  6. Sentimentul individualității (asmitā) este aparenta identitate dintre văzător (dr̥k) și puterea vederii (darśana);
  7. Pasiunea/atracția (rāga) este rezultatul experienței plăcerii (sukha).
  8. Dezgustul/repulsia (dveṣa) este rezultatul experienței durerii (duḥkha);
  9. Agățarea de viață (abhiniveśa), care curge prin propria natura specifică lui prakr̥ti, este manifestată chiar și pentru cel învățat.
  10. Acestea (kleśa), atunci când sunt subtile, pot fi abandonate în ordine inversă.
  11. Activitățile (vr̥tti) acestora (kleśa) sunt abandonate prin meditație (dhyāna).
  12. Rădăcina suferinței rezidă în „soldul” (āśaya) acțiunilor (karman) care este cunoscut/experimentat în viața văzută (dr̥ṣṭa) sau nevăzută (adr̥ṣṭa).
  13. Atât timp cât rădăcina tulburării (kleśa) există, rezultatul acesteia determină: felul nașterii (jāti), durata vieții (āyur) și experiențele (bhoga),
  14. iar acestea au drept consecințe încântarea (hlāda) sau durerea (paritāpa) după cum cauza lor (acțiunile anterioare) este virtutea (puṇya) sau viciul (apuṇya).
  15. Pentru cel cu discernământ (vivekin) este clar că tot ceea ce este experimentabil este insatisfăcător/suferință (duḥkha) din cauza instabilității activităților (vr̥tti) tendințelor (guṇa) naturale și prin insatisfacțiile/suferințele (duḥkha) coacerii (pariṇāma) întipăririlor mentale subconștiente (saṁskāra) arzătoare (tāpa).
  16. Suferința (duḥkha) care nu a venit este de evitat.
  17. Cauza (hetu) care trebuie evitată este identificarea iluzorie (saṁyoga) a celui care percepe (draṣṭr̥) cu ceea ce este perceput (dr̥śya).
  18. Ceea ce este perceput (dr̥śya): servește la experiență și eliberarea de identificare, este alcătuit din elemente (bhūta) și instrumente (indriya), are tendința luminozității (sattva), activității (rajas) și stabilității (tamas).
  19. Etapele tendințelor (guṇa) sunt: cu caracteristică (viśeṣa), fără caracteristică (aviśeṣa), doar cu semn (liṅga) și fără semn (aliṅga).
  20. Cel care „percepe” (draṣṭr̥), deși este doar „percepție” (dr̥śi) pură, percepe conținutul mental (pratyaya).
  21. Natura a ceea ce este perceput (dr̥śya) există doar spre folosul acestuia (draṣṭr̥).
  22. Atunci când scopul a fost realizat, ceea ce este perceput (pratyaya) este pierdut; prakr̥ti, deoarece este baza experienței celorlalți, nu este pierdută.
  23. Unirea (saṁyoga) aparentă a văzătorului cu văzutul devine originea realizării (upalabdhi) naturii proprii (svarūpa) capacităților de obiect-subiect.
  24. Originea acesteia (saṁyoga) este absența realizării (avidyā) propriei naturi.
  25. Din inexistența acesteia (absența realizării propriei naturi – avidyā) rezultă realizarea inexistenței unirii (saṁyoga); încetarea acesteia (saṁyoga) este eliberarea vederii (dr̥śi).
  26. Metoda (upāya) realizării eliberării de avidyā este neîntrerupta cunoaștere discriminativă (viveka-khyāti).
  27. A sa înțelepciune (prajñā), fiind ultima etapă psiho-somatică, este de șapte feluri.
  28. Prin practica celor opt părți ce compun Yoga, până când sunt distruse impuritățile, se manifestă strălucirea cunoașterii (jñāna) subiect-obiect care se termină cu cunoașterea discriminativă (viveka-khyāti).
  29. Cele opt părți ce compun Yoga sunt: ceea ce nu trebuie făcut (yama), ceea ce trebuie făcut (niyama), postura (āsana), controlul/alungirea respirației (prāṇāyāma), restrângerea simțurilor (pratyāhāra) de la obiectele lor, concentrarea (dhāraṇā) asupra unui singur obiect, meditația (dhyāna) și contemplarea (samādhi).
  30. Cele cinci reglementări obligatorii (yama) sunt: non-violența (ahiṁsā), adevărul (satya), onestitatea (asteya), castitatea (brahmacarya) și non-posesivitatea (aparigraha).
  31. Acestea, necondiționate de felul nașterii (jāti), locului (deśa), timpului (kāla) și circumstanțelor (samaya), și extinse la toate stadiile, formează Marele Legământ (mahāvrata).
  32. Cele cinci niyama sunt: puritatea (śauca), împlinirea (saṁtoṣa), austeritatea (tapas), examinarea scripturilor (svādhyāya) și contemplarea (praṇidhāna) lui īśvara.
  33. Atunci când apare tulburarea raționamentului (vitarka), reflectarea (bhāvana) asupra celor contrare este remediul.
  34. Tulburari, precum violența (hiṁsā) și altele, săvârșite, determinate sau doar acceptate, fiind precedate de lacomie (lobha), mânie (krodha) și confuzie (moha), putând fi slabe (mr̥du), medii (madhya) sau foarte puternice (adhimātra), rezultatele lor sunt o nesfârșită durere (duḥkha) și ignoranță (ajñāna). Astfel reflectarea (bhāvana) asupra celor contrare este remediul.
  35. Atunci când este realizată neclintirea în non-violență (ahiṁsā), apare abandonarea (tyāga) ostilității în prezența acestuia.
  36. Atunci când este realizată neclintirea în adevăr (satya), apare starea de a fi destinatarul rezultatelor al acțiunilor (kriyā).
  37. Atunci când este realizată neclintirea în cinste (asteya), apare șederea deasupra tuturor bogățiilor.
  38. Atunci când este realizată neclintirea în castitate (brahmacarya), apare obținerea vitalității (vīrya).
  39. Atunci când este statornicit în non-posesivitate (aparigraha), apare cunoașterea perfectă din starea interogativă despre naștere (janma).
  40. Din puritate (śauca) apar: indiferența (jugupsā) față de propriul trup (aṅga), neasocierea cu alții,
  41. puritatea lui sattva, atitudinea bună, focalizarea, cucerirea instrumentelor și capacitatea de vedere a sinelui (ātman).
  42. Din împlinire (saṁtoṣa) apare obținerea unei fericiri (sukha) neasemuite.
  43. Din asceză (tapas) apare, după distrugerea impurităților, desăvârșirea (siddhi) trupului și a instrumentelor (indriya).
  44. Din examinarea scripturilor (svādhyāya) apare unirea cu divinitatea aleasă (iṣṭadevatā).
  45. Din fixarea atenției în īśvara apare perfecțiunea (siddhi) în samādhi.
  46. Postura (āsana) este stabilă și plăcută
  47. prin obținerea nemărginirii și prin relaxarea efortului.
  48. Din aceasta (i.e. āsana), perechile de contrarii nu mai au vreun impact.
  49. Atunci când aceasta (i.e. āsana) există, prāṇāyāma reprezintă încetarea mișcării de inspirație și expirație.
  50. Externa (bāhya), internă (abhyantara) sau cu activitatea (vr̥tti) oprită, prāṇāyāma devine subtilă (sūkṣma) și lungă (dīrgha), fiind cunoscută prin loc (deśa), timp (kāla) și număr (saṁkhyā).
  51. Al patrulea tip de prāṇāyāma este cel care se aplică atât obiectului (viṣaya) extern (bāhya) cât și celui intern (abhyantara).
  52. Prin aceasta (i.e. prāṇāyāma) învelișul luminii (prakāśa) dispare
  53. cât și dobândirea capacității (yogyatā) minții (manas) pentru concentrări (dhāraṇā).
  54. Retragerea (pratyāhāra) instrumentelor (indriya), de ca și cum ar fi asemănătoare propriei naturi (svarūpa) a psihicului (citta), atunci când nu se află în unire cu propriile obiecte (viṣaya).
  55. Prin aceasta este dobândită suprema stare de supunere a instrumentelor (indriya).

 Astfel a fost compus de Patañjali al doilea capitol, despre sādhana, din Yoga-sūtra.